Resursa de fun - Daca ai forta…poti muta muntii din loc. Daca ai creier…ii lasi acolo ca nu te deranjeaza cu nimic

Se pare ca toate lucrurile in viata au un inceput si un sfarsit. Nimic nu este vesnic (din pacate) si aproape fiecare lucru se naste, creste si moare. Asa si cu blogul asta. S-a nascut dintr-o curiozitate, a crescut dintr-o ambitie de a reusi si moare (si aici nu pot sa explic de ce). Asta simt ca trebuie sa fac. Poate nu va muri definitiv si va intra doar intr-o moarte clinica si prietenul Stefan il va mai resuscita din cand in cand cu cate un post. Dar miezul (ca trebuie sa fie si unul miezul, nu?) adica je, adica Nemesis, nu isi va mai toci degetele pe taste scriind (mult si prost).
Pentru cei care nu m-au vazut niciodata, asta e miezul Cam nefotogenic, stiu.

De doi ani si ceva de cand am scris primul post si pana astazi la final am muncit destul de mult la el, mai ales la partea de promovare. A fost o munca obositoare pe alocuri, dar si placuta in acelasi timp. Atat cat am putut mi-am dat silinta ca posturile sa fie cat mai bune. Cateodata am reusit, cateodata nu. Dar mereu bunavointa a existat. E ca in viata: cateodata iti merge mai bine, cateodata mai rau. Vorba unuia: bai e grea viata asta tare de tot, da bine macar ca trece repede

Ideea initiala a fost ca majoritatea posturilor sa aduca macar un mic zambet pe buze. Ca a zambi sau chiar a rade e lucru mare in ziua de azi. Si in viata de zi cu zi sunt asa. Ma las pe mine si incerc mereu sa-l fac pe cel de langa mine sa rada si sa se simta cat mai bine. Bineinteles ca nu imi reuseste intotdeauna, dar in mare parte mi-a iesit. Dar nu poti rade mereu. Au mai fost si posturi triste mai ales cand a murit cate o vedeta. Si daca am scris de ea, chiar era vedeta. Mai sunt si momente destea triste. Nu ai cum sa razi mereu.

Le multumesc tuturor celor care m-au citit. Hai sa le multumesc si celor care nu m-au citit Unii au intrat frecvent din placere, altii din cautari pe anumite cuvinte cheie dar marea majoritate din vanatoare de PR si promovare. Daca macar au zambit un pic la ce au citit, tot e un lucru bun. Daca nu, sa caute alte bloguri de fun care sunt mult mai bune. Cred ca funblog nu a fost un blog prost, dar nici bun. Dupa evaluarea mea e undeva un blog ceva mai sus de mediu. Da stiu se putea si mai bine, dar am mai facut si alte lucruri pe langa el.

Personal ma regasesc in melodia regretatei Laura Stoica (cu ceva exceptii), care stim cu totii ca a murit intr-un stupid accident de masina. Cred ca sunt si eu un blogger grabit, care plec imediat ce postul a luat sfarsit. Bucuros ca acest post a fost usor (pe naiba, cred ca e cel mai greu post pe care l-am scris, ca ma dispera despartirile), alearga incercand sa gaseasca un alt decor, desi as prefera tot decorul vechi.

Laura Stoica - Un actor grabit

Am citit undeva (nu mai stiu unde ca-s batran si senil) Ca poarta cel mai greu de inchis, intr-un suflet, e dupa o iubire pe care nu o sa o mai vezi niciodata. Si as incerca sa transform putin si sa spun ca poarta cel mai greu de inchis, intr-un blog, e dupa un post pe care nu o sa-l mai scrii niciodata

Dar asta e viata. Le doresc tuturor SARBATORI FERICITE!!! in continuare desi sunt sigur, ca cel putin o persoana pe lumea asta a avut parte de cele mai triste sarbatori din viata lui. Si un an nou mult mult mai bun ca cel care tocmai trece.

Gata nu va mai plictisesc, ca iar fac cum faceam pe la inceput niste posturi kilometrice
Si acum vine si finalul, care bineinteles trebuie sa fie apoteotic.

Holograf - Vine o zi

Era imposibil sa nu scriu si un P.S. Deci:
P.S. Mi s-a rupt sufletul scriind acest post. Va salut si va respect pe toti!!!!