1 mai muncitoresc
Nu am inteles niciodata de ce se sta acasa de 1 mai, daca este considerata ziua muncii?? In mod normal de ziua muncii nu ar trebui sa muncesti? Si chiar sa muncesti mai cu spor?
Ma rog…sunt depasit total de problema, asa cum eram depasit cand eram depasit pe vremuri, cand se incheia noaptea programul la TVR 1 si bagau imnul nostru mult iubit, Desteapta-te Romane. Ca la nebuni. Cand trebuie sa dormim ascultam muzica cu trezire.
Sunt curios acum daca face SuperBase ceva si de Sf. Maria (pe 15 august) va fi iar zi libera. Nu de alta dar imi place. Eu i-as sugera ca in afara de 1 decembrie, 1 mai, Paste si Craciun sa mai stam acasa si de Sf. Ion, de Sf. Gheorghe, de Sf. Dumitru si ce Sfinti mai sunt. Mai putin de Sf. Vasile ca asta pica pe 1 ianuarie si oricum se sta acasa.
P.S. Daca se va declara 5 mai ziua barbatului, vom sta si atunci acasa? 
S-a votat ziua barbatului. vezi pe http://sorinkili.blogspot.com unde am postat un articol despre ziua de 5 mai. Avem de sarbatorit alaturi de Bergenbir
Buna!
Ca sa intelegi de ce 1 Mai este considerata zi libera, (adica libera pentru a se sarbatori ziua de munca de 8 ore, comemorand astfel pe cei care au murit ca altii sa aiba parte si de viata personala), imi iau libertatea de a-ti trimite niste detalii. Poti sa le citesti, sau nu, ca d-aia exista liberul arbitru… Apropo, tu cate ore muncesti pe zi?
Have fun!:
1. http://www.evenimentuldebotosani.ro/viewArticol.php?articol_id=24637
1 Mai Muncitoresc
In anul 1889, Congresul Internationalei Socialiste a decretat 1 mai Ziua Internationala a Muncii, in memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorata prin manifestatii muncitoresti. Cu timpul, 1 Mai a devenit sarbatoarea muncii in majoritatea tarilor lumii, diversele manifestari capatand amploare pe masura ce autoritatile au convenit cu sindicatele ca aceasta zi sa fie libera. In Romania aceasta zi a fost sarbatorita pentru prima data de catre miscarea socialista in 1890. In perioada regimului comunist, de 1 mai autoritatile organizau manifestatii uriase pe marile bulevarde, coloanele de muncitori in tinute festive fiind nevoite sa scandeze lozinci si sa poarte pancarte uriase. Dupa 1990, importanta propagandistica a zilei a fost minimalizata, dar oamenii se bucura de acest eveniment sarbatorindu-l in aer liber, la iarba verde, la mare ori la munte, delectandu-se cu mancarurile traditionale: crenvursti sau mici si bere.
Istoric
Reducerea normei orare zilnice de lucru sta la originea semnificatiei zilei de 1 mai, de sarbatoare internationala a lucratorilor. In anul 1872, circa 100 de mii de lucratori din New York, majoritatea din industria constructiilor, au demonstrat, cerand reducerea timpului de lucru la 8 ore. Data de 1 mai apare, pentru prima data, in legatura cu intrunirea, din anul 1886, a Federatiei Sindicatelor din Statele Unite si Canadei (precursoarea Federatiei Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor si Tamplarilor a initiat introducerea unei rezolutii care stipula ca: „8 ore sa constituie ziua legala de munca de la, si dupa 1 mai 1886”, sugerandu-se organizatiilor muncitoresti respectarea acesteia. La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanti au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite. Insa, cea mai mare demonstratie a avut loc la Chicago, unde au marsaluit 90 de mii de demonstranti, din care aproximativ 40 de mii se aflau in greva. Rezultatul: circa 35 de mii de muncitori au castigat dreptul la ziua de munca de 8 ore, fara reducerea salariului.
Dar, ziua de 1 mai a devenit cunoscuta pe intreg mapamondul in urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai tarziu, in Piata Heymarket din Chicago. Numarul grevistilor se ridicase la peste 65 de mii. In timpul unei demonstratii, o coloana de muncitori a plecat sa se alature unui protest al angajatilor de la intreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick”. Politia a intervenit, 4 protestatari au fost impuscati si multi altii au fost raniti. In seara aceleasi zile, a fost organizata o noua demonstratie in Piata Heymarket. Din multime, o bomba a fost aruncata spre sediul politiei. Au fost raniti 66 de politisti, dintre care 7 au decedat ulterior. Politia a ripostat cu focuri de arma, ranind doua sute de oameni, din care cativa mortal. In urma acestor evenimente, 8 lideri anarhisti, care apartineau unei miscari muncitoresti promotoare a tacticilor militante, violente, au fost judecati. Muncitorii din Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franta si Spania au adunat fonduri pentru plata apararii. In urma procesului, 5 dintre acestia au fost condamnati la spanzuratoare si 3 cu inchisoarea pe viata. Sapte ani mai tarziu, o noua investigatie i-a gasit nevinovati pe cei 8. Mult mai tarziu, au aparut dovezi conform carora, explozia a fost o diversiune, pusa la cale chiar de catre un politist.
Eveniment anual
In anul 1888, la intrunirea Federatiei Americane a Muncii s-a stabilit ca ziua de 1 mai 1890 sa fie data pentru sustinerea, prin manifestatii si greve, a zilei de munca de 8 ore. Dar, in anul 1889, social – democratii afiliati la asa – numita Internationala a ll – a, au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai sa fie o zi internationala a muncitorilor, La 1 mai 1890, au avut loc demonstratii in SUA, in majoritatea tarilor europene, in Chile, Peru si Cuba. Dupa aceasta, 1 mai a devenit un eveniment anual. Pana in 1904, Internationala a ll-a a chemat toti sindicalistii si socialistii sa demonstreze energic, pentru „stabilirea prin lege a zilei de munca de 8 ore, cererile de clasa ale proletariatului si pentru pace universala”. La scurt timp, Federatia Americana a Muncii s-a dezis cu totul de 1 mai, celebrand in schimb Ziua Muncii (Labor Day), anual, in prima zi de luni a lui septembrie. Pe 28 iunie 1894, Congresul SUA a adoptat un act confirmand aceasta data ca sarbatoare legala. Aceasta decizie a fost luata pentru a repara ofensa adusa grevistilor de la Sindicatul American al Cailor Ferate si al caror protest fusese inabusit prin trimiterea de trupe. Ziua Muncii in SUA este asimilata gratarelor, autostrazilor aglomerate si ca ultimul lung week-end al verii[3].
Instrumentare politica
1 Mai a devenit, in aproape toata lumea, Ziua Internationala a Muncii. Exista si exceptii, de exemplu Australia, Elvetia si Statele Unite, unde 1 Mai nu este o sarbatoare oficiala. In majoritatea tarilor vest europene, ziua de 1 Mai este zi libera. In tarile comuniste, ziua de 1 Mai a fost transformata intr-o sarbatoare de stat insotita de defilari propagandistice. Regimurile comuniste incercau sa instrumenteze politic o veche traditie a miscarii muncitoresti internationale. De asemenea, si nazistii au avut tentative de uzurpare a acestor traditii. Ziua de 1 mai, fusese transformata intr-o sarbatoare a comunitatii nationale germane, promitandu-se construirea unui socialism national, in centrul caruia nu se mai aflau muncitorii, ci arianul considerat un prototip al celor ce muncesc. Un discurs rostit de Hitler la 1 mai 1933 este edificator in acest sens: Certurile si neintelegerile simbolizate de lupta de clasa se transforma acum intr-un simbol al unitatii si inaltarii natiunii. Ziua de 1 mai a fost transformata de catre nazisti intr-o sarbatoare propagandistica. Se sustinea ca ziua de 1 mai trebuie sa devina o sarbatoare a intregii natiuni si nu poate fi transformata intr-un simbol al luptei proletare si a decadentei. Serbarile campenesti, chioscurile cu bere si spectacolele nu lipseau, dar sindicatele fusesera interzise. Organizatiile muncitoresti au fost inlocuite cu directive de la partidul unic. Peste timp, grupari radicale folosesc retorica nazista, participand la proteste violente avand ca pretext ziua de 1 Mai (de exemplu, in Germania). In Romania, dupa evenimentele din decembrie 1989, timp de mai multi ani, ziua de 1 Mai nu a mai fost sarbatorita prin festivitati decat la initiativa unor reprezentanti ai unor partide precum PSM si PRM. In 2003, pentru prima oara in istoria post – decembrista, o confederatie sindicala (Blocul National Sindical) a incercat organizarea unei adunari populare, cu mici, bere si muzica, pentru a serba aceasta zi. Criticile nu au lipsit, la fel nici acuzatiile de simpatie pro-comuniste, amintirea propagandei PCR fiind inca vie in constiinta populatiei.
2. http://colectie.jurnalul.ro/stire-carol-al-ii-lea/1-mai-muncitoresc-316383.html
1 Mai muncitoresc - Articol de Ilarion Tiu – din data de 18/08/2008
În 1939, autorităţile au organizat prima festivitate oficială de 1 Mai din istoria României.
Printre măsurile “reformatoare” întreprinse de regimul autoritar al lui Carol al II-lea s-a numărat şi desfiinţarea sindicatelor muncitoreşti. Ideologii regimului au justificat că sindicatele se preocupau prea mult de chestiuni politice, şi nu de “reprezentarea intereselor muncitorilor”. Aşa că la 11 octombrie 1938 a apărut decretul regal de înfiinţare a breslelor de lucrători, funcţionari şi meseriaşi. Măsura a fost inspirată de legislaţia fascistă adoptată de Mussolini după cucerirea puterii în Italia.
Prim-ministrul Armand Călinescu nu putea să rateze ocazia, oferindu-i Regelui o mare manifestaţie, în care muncitorii să-i declare toată dăruirea. Pretextînd un congres general al breslelor, guvernul a organizat la 1 Mai 1939 o adunare muncitorească în Capitală, delegaţii fiind strînşi în sălile “Aro”, “Tomis” şi “Eintracht” pentru a aduce osanale lui Carol al II-lea.
“REGELE MUNCITORILOR”. În organizarea evenimentului un rol însemnat l-a avut ministrul Muncii, Mihai Ralea, care a adresat un discurs “fulminant” proregal participanţilor la congresul din sala “Aro”: “Congresul breslelor, pe care-l deschidem azi, trebuie să fie un bilanţ. El trebuie să măsoare drumul parcurs şi să însemne măsura sforţărilor noastre spre organizarea clasei muncitoreşti. Acum şase luni de zile, cînd s-a promulgat Legea breslelor, tabloul organizaţiilor muncitoreşti nu era deloc încurajator. Resturi de sindicate sleite în forţele lor conduse de profesionişti ai politicii muncitoreşti uzaţi şi fără prestigiu erau în perpetuă rivalitate cu alte resturi de sindicate, fără credit în masa muncitorească obosită de promisiuni demagogice mereu amînate şi înşelată veşnic de conducătorii politicianizaţi şi lipsiţi de orice idealism. Majestatea sa Regele, cu egală solicitudine paternă, a arătat o deosebită grijă pentru truda muncitorilor săi. El a voit să fie şi Regele muncitorilor. Toate suferinţele muncitoreşti şi-au găsit ecou în inima Sa. Simbol al unirii şi dreptăţii româneşti, şi-a întins oblăduirea şi asupra lumii celor care trudesc”.
LA MARŞ! După lucrările oficiale ale “congresului breslelor”, organizatorii au scos participanţii pe străzile Capitalei pentru a-şi întîlni Regele. Astfel, festivităţile au continuat cu o defilare prin faţa Palatului Regal. Pe o ploaie năprasnică, proletarii şi funcţionarii statului au mărşăluit pe Calea Victoriei, Regele privindu-i de la balcon. Demonstranţii l-au salutat din ploaie pe monarh cu braţul drept ridicat spre cer, celebrul “salut roman” specific fasciştilor.
APARE CEAUŞESCU
După război, comuniştii au “furat” caracterul proregal al manifestaţiei de 1 Mai 1939, falsificînd istoria şi susţinînd că ei au organizat în ilegalitate acel eveniment. Documentele vremii atestă doar faptul că şi comuniştii erau răsfiraţi printre manifestanţi, încercînd să-i incite, fără mare succes, pe muncitori să rostească lozinci împotriva războiului. Însă nici vorbă de vreo contribuţie organizatorică a PCdR, partid ilegal în acea vreme! În anii “Epocii de Aur”, istoricii oficiali ai partidului au susţinut cu dovezi false că respectiva manifestaţie ar fi fost organizată de înşişi Nicolae şi Elena Ceauşescu, expresie a eroismului de care dădeau dovadă încă de tineri “u¬te¬cişti”. Pentru a da credibilitate minciunii, istoricii de la Institutul de Studii Social-Politice au falsificat o fotografie ce înfăţişa altă manifestaţie din perioada interbelică, introducînd capetele “cuplului prezindenţial” în rîndurile mulţimii. S-a spus că respectiva fotografie fusese “instantaneu” luat la 1 Mai 1939!
“Meseriaşii văd în acest congres începutul unei vieţi noi pentru munca noastră naţională, pentru aşezările noastre sociale, pentru buna înţelegere dintre clasele noastre muncitoreşti. Înfrăţiţi cu toată muncitorimea română, noi, breslele de meşteşugari, simţim în această zi de sărbătoare a muncii că sîntem un singur corp de bresle de lucrători şi funcţionari particulari şi ne alăturăm lor pentru ca împreună să ridicăm prestigiul muncii româneşti”
T.G. Teodoru - preşedintele breslei textile şi îmbrăcăminte